Societatea Independentă pentru Educaţie şi Drepturile Omului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, lider în domeniul educaţiei civice, ai cărei membri sunt uniţi în credinţa democratizării societăţii prin puterea exemplului propriu şi prin educaţie în baza valorilor democratice.
Obiectivele organizaţiei sunt:
- Democratizarea societăţii prin educaţie;
- Sprijinirea reformelor democratice în educaţie;
- Promovarea şi respectarea principiilor şi valorilor stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi-n alte documente naţionale şi internaţionale cu privire la drepturile omului;
- Cooperarea şi participarea activă la proiectele naţionale, europene şi mondiale în domeniul educaţiei civice;
- Implicarea activă a instituţiilor de învăţămînt în cadrul societăţii civile;
- Pregătirea continuă a cadrelor didactice în domeniul democraţiei şi drepturilor omului;
- Elaborarea standardelor pentru educaţia civică.
SIEDO a fost instituită în februarie 1996 de un grup de tineri jurişti şi pedagogi. În prezent, este constituită din 19 membri. Ea nu este şi nici nu-şi propune să devină o organizaţie de masă. Doar 7-10 angajaţi sunt antrenaţi în activitatea permanentă a SIEDO, în timp ce la diverse programe participă mai mulţi colaboratori, fără a fi membri ai organizaţiei.
Consiliul Deliberativ al SIEDO:
Victor Suruceanu, coordonator
Veaceslav Ţurcan
Alina Rusu
Consiliul Executiv:
Vasile Rotaru, Director executiv
Tatiana Racu
Rodica Secara
Silvia Romanciuc
Beneficiari ai programelor noastre sunt, în special, profesori de la toate treptele de învăţămînt, administratori din sistemul de învăţămînt, studenţi, elevi, funcţionari publici (consilieri locali, primari), colaboratori ai sistemului penitenciar, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile etc. În prezent, reţeaua participanţilor la programele SIEDO numără peste 1500 de persoane.
În 1997, SIEDO a semnat un acord de parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei şi Amnistia Internaţională, care prevede susţinerea reformei democratice în învăţămînt. Acest Acord mai stipulează elaborarea anumitor materiale tematice, informarea reciprocă despre activităţile desfăşurate în domeniul drepturilor omului şi al educaţiei civice.
În mai 1998, SIEDO a obţinut premiul Democraţia şi Societatea Civilă pentru realizări în promovarea valorilor democratice şi ale societăţii civile, conferit de Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Premiul respectiv a fost decernat celor mai bune 50 de ONG-uri de pe glob cu prilejul aniversării celor 50 de ani ai Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Considerînd educaţia de importanţă primordială în procesul de democratizare a societăţii posttotalitare, fondatorii organizaţiei şi-au propus ca orientare educaţia civică şi ca scop – democratizarea societăţii prin educaţie. Astfel, prin programele SIEDO:
- s-au pus bazele unei concepţii unitare la nivel naţional în ceea ce priveşte standardele de educaţie civică valabile pentru elevii de liceu, profesori şi şcoli.
- s-au elaborat primele materiale didactice (manualul elevului şi ghidul profesorului) autohtone pentru liceu, în domeniul educaţiei drepturilor omului, educaţiei civice, educaţiei referitoare la lege;
- s-a creat o reţea de profesori - formatori instruiţi în domeniul educaţiei civice/educaţiei referitoare la lege care ulterior vor putea sa elaboreze diferite materiale educaţionale proprii si sa participe ca instructori în cadrul diferitelor programe;
- s-a iniţiat o colaborare între instituţiile de învăţămвnt superior, SIEDO şi licee;
- a demarat procesul de elaborare de programe şcolare pe ani de studiu şi mai multe variante de manuale de educaţie civică prin oferirea unui exemplu de abordare a noii discipline la nivel liceal;
- s-a consolidat parteneriatul dintre un segment al societăţii civile (SIEDO) şi autoritatea din domeniul educaţiei (Ministerul Educaţiei).
SIEDO dispune de un Centru de Resurse constituit din peste 2 mii de titluri de cărţi, reviste, dicţionare, rapoarte ale diverselor organizaţii de stat şi neguvernamentale din ţară şi de peste hotare. Lucrările abordează domeniile: pedagogie, psihologie, drept, educaţie civică, istorie, politică, management, ştiinţe ale comunicării şi pot fi citite în limbile romвnă, rusă, engleză, franceză.
Sectorul PR al SIEDO a fost constituit în vederea asigurării unei cooperări mai strînse dintre organizaţie şi beneficiari. Întreţinerea corespondenţei cu aceştia, asistarea beneficiarilor Centrului de Resurse, editarea buletinului de educaţie civică "Alternativa XXI", analiza feed-backului parvenit de la colaboratorii SIEDO şi beneficiari, menţinerea relaţiilor de lucru cu jurnalişti şi responsabili de relaţii cu publicul din alte organizaţii sunt activităţile de bază ale PR-istului
|